Șase șoferi români de TIR din Italia și-au riscat viața pentru a transporta ajutoare umanitare în Ucraina

Narcis Acasandrei, un șofer de TIR de naționalitate română, în vârstă de 43 de ani și angajat al companiei de logistică Italtrans, a plecat din localitatea Calcinate (Bergamo) către Ucraina în cursul zilei de joi, 3 martie, împreună cu alți 11 colegi. Șoferii au făcut echipe de câte două persoane pe fiecare din cele șase TIR-uri pline cu ajutoare umanitare trimise de italieni ucrainenilor aflați în nevoie.

Sâmbătă, 5 martie, automarfarele au ajuns la destinație, unde au descărcat și s-au întors înapoi fără să piardă timpul, „pentru că acolo este stare de asediu, iar cei care opresc pe stradă sunt considerați dușmani”, așa cum povestește Narcis aventura trăită în timpul acestui transport umanitar, citat de Corriere della Sera.

Rezident în Calcinate, românul nostru este de 17 ani în Italia, lucrează de șapte ani la Italtrans, pentru care conduce un TIR frigorific lung de 18 metri și este tatăl a doi băieți cu vârstele de 14, respectiv 11 ani.

Cei 12 șoferi au condus șase TIR-uri ce conțineau 200 de paleți cu haine, medicamente, alimente și produse de igienă personală. Din cei 12 șoferi, doi erau ucraineni, dar ei au rămas în România până la întoarcerea celorlalți.

„Dacă ar fi intrat, ar fi riscat să nu mai poată ieși. Unul este chiar din regiunea în care am ajuns. Oricum, când ne-am întors, am luat cina împreună, doar suntem o echipă, s-au bucurat și ei că am venit”, își amintește Narcis.

Cele șase TIR-uri au plecat în aplauzele publicului, joi seară, la numai 24 de ore după ce Italtrans acceptase propunerea jurnalistului Ismaele La Vardera, de la emisiunea „Le Iene”, difuzată de postul TV Italia 1.

„La fel ca în călătoria făcută în Sicilia, în plină pandemie. Gata, duceți-vă! Nimeni nu s-a gândit prea mult la asta, iar noi am spus da. Suntem șase șoferi români, doi italieni și doi ucraineni, unul din Bosnia și unul din Moldova. Copiii mei au fost puțin speriați, dar le-am spus că vom fi atenți”, continuă Narcis.

După plecarea din Calcinate, au făcut opriri în Veneția și apoi în Slovenia, continuând prin Ungaria și România. „Sunt munți acolo, o călătorie grea, am ajuns epuizați”, mărturisește Narcis.

„Nu, până unde am ajuns noi, la vreo treizeci de kilometri de vamă, nu am văzut semnele”, spune Narcis referindu-se la război. „Nu distrugerea, dar consecințele da. Când am intrat în Ucraina, la vamă erau 10-15 kilometri de coadă pe partea cealaltă. Erau femei și copii care plecau”, povestește românul.

De asemenea, a văzut și puterea unui popor care știe să se bucure, în ciuda tuturor necazurilor. „Când am ajuns la centrul de colectare, sâmbătă dimineața la ora 8, pentru a descărca paleții, am rămas uimiți să le vedem bucuria, și noi am fost încântați.

„În timp ce descărcau donațiile, cântau. Erau pregătiți și în scurt timp am golit toate camioanele. Au făcut-o repede, am plecat imediat. Militarii ne-au escortat înăuntru și afară, printr-un fel de coridor”, precizează Narcis.

Militarii ucraineni i-au sfătuit apoi: „Plecați repede!”, și șoferii s-au întors astfel cu automarfarele spre țara noastră, ajungând cu bine la hotelul în care toți 12 s-au putut bucura de un popas binemeritat până duminică, înainte de a conduce înapoi alți 1.700 de kilometri, câte 30 de ore de condus pentru fiecare șofer.

La ieșirea din vamă, Narcis a observat primirea refugiaților de către conaționalii noștri și, deși era foarte obosit, parcă i-a crescut inima în piept: „Oameni care le-au dat ucrainenilor un loc unde să mănânce și să facă un duș”.

La întoarcere, cele șase camioane au plecat duminică la prânz din România. „La vama cu Ungaria am așteptat de la ora 21 până a doua zi la 11, din motive birocratice, dar și pentru cei cinci kilometri de stat la coadă între alte camioane și mașini”, se plânge Narcis.

După o ultimă oprire în Slovenia, camioanele Italtrans s-au întors la baza din Calcinate marți, 8 martie. „Am satisfacția de a fi dus ajutoare, a fost o oportunitate. Dar mi-ar fi plăcut să fac această călătorie în alte împrejurări”, conchide Narcis.

sursa – www.rotalianul.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.