Șoferii sunt vizați de o serie de modificări importante ale Codului Rutier. Un document se află în dezbatere publică pe siteul Ministerului Afacerilor Interne.
Punctul de amendă va crește, comportamentul agresiv va fi sancționat, dar sunt multe alte modificări, pe care ministerul le are în vedere.
De asemenea, administratorii drumurilor publice care nu marchează și semnalizează corespunzător tronsoanele de drum vor fi sancționați.
Participanții la dezbaterea de la minister au mai cerut introducerea unor sancțiuni pentru folosirea abuzivă a luminilor de avarie și o serie de reguli pentru conducerea pe autostradă, printre carea introducerea unei distanțe minime de 200 de metri, care să fie respectată de conducătorii auto în cazul revenirii pe prima bandă după efectuarea unei depășiri pe autostradă, deși polițiștii recunosc că ar fi greu de constatat și măsurat această distanță.
De asemenea, șoferii agresivi în trafic vor fi sancționați. Spre exemplu, va fi interzisă coborârea din mașină a unui șofer pentru a-l intimida pe un alt șofer, propunerea într-un asemenea caz fiind de suspedare a permisului pentru 4 luni.
Prevederile propuse pentru a fi introduse îl lege:
Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;
realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia; - conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”
Documentul care prevede modificările propuse de Ministerul Afacerilor Interne, poate fi vizualizat AICI.
Minuta dezbaterii, care cuprinde noi măsuri propuse de polițiști, poate fi vizualizată AICI.