Schimbări pentru șoferi. S-a dat directivă europeană: Ce se va întâmpla cu polițele RCA

O nouă directivă europeană anunță că se majorează limitele minime de despăgubire în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (asigurarea RCA).

Actul normativ cuprinde și alte noutăți referitoare la asigurarea RCA, toate acestea urmând să fie implementate în legislația din România cel târziu până în decembrie 2023.

Directiva europeană 2.118/2021, care a apărut cu câteva zile în urmă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie transpusă în întregul spațiu al Uniunii Europene.

Directivă europeană pentru polițele RCA

Așadar, această directivă va fi implementată și în România (prin lege sau ordonanță), din 23 decembrie 2023, scrie avocatnet.ro.

Respectivul document al directivei este însoțit de mai multe schimbări ale cadrului juridic privind asigurarea RCA.

Concret, se va stabili o limită minimă de 1,3 milioane de euro per persoană vătămată respectiv de 6,45 milioane de euro per accident ( fără a se ține cont de numărul de persoane prejudiciate) pentru vătămările corporale.

Majorarea plafoanelor minime pentru despăgubirea în caz de accident şi compararea prețurilor ale polițelor RCA

În paralel, pentru daunele materiale se va fixa o limită minimă de 1,3 milioane de euro pe accident (fără a se ține însă cont de numărul de răniți).

La ora actuală, în România se respectă limitele minime următoare: pentru vătămare corporală și pentru deces – 6,07 milioane de euro pe tip de accident (fără a se ține cont de numărul de părți implicate) și pentru pagube materiale – 1,22 milioane de euro pentru fiecare accident (indiferent de numărul de părți lezate).

Ar putea fi introduse și certificate de către autorități comparatoare de prețuri în cazul polițelor de asigurare RCA.

Directiva prevede, în mod concret, faptul că fiecare stat membru al UE va fi în măsură să certifice aceste comparatoare.

Aplicațiile respective le vor da posibilitatea persoanelor care doresc să compare în mod gratuit prețurile și gradul de acoperire a polițelor RCA oferite de asigurătorii autorizați.

Aplicațiile vor trebui să fie independente de asigurători, însă vor opera cu ajutorul informațiilor furnizate de asigurători.

Se vor putea cere daune în mod direct pe teritoriul statului de reședință al persoanei prejudiciate, atunci când asigurătorul este insolvabil și stabilit într-un alt stat UE.

Altfel spus, o persoană accidentată în România, spre exemplu, va putea solicita autorităților române despăgubiri în cazul în care asigurătorul persoanei care a cauzat accidentul se găsește într-o altă țară din UE și este în insolvență.

Autoritățile naționale vor cere apoi sumele achitate persoanei prejudiciate de la autoritățile din statul în care se află asiguratorul în insolvență. De asemenea, vor fi instituite reguli asemănătoare în cazul în care accidentul se produce într-o altă țară decât cea de reședință a părții vătămate. Acestea vor reprezenta noi instrumente de despăgubire, pentru care vor fi solicitate noi acorduri la nivelul UE.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.