Singurul exemplar de motocicletă IMS 53 din țară există la Câmpulung! Acesta a fost expus de Zilele Câmpulungului la evenimentul ,,Câmpulung în amintiri”, eveniment organizat de Asociația Multiculturală ,,Nicu Hagi Carpați și Pind”.
Cu această ocazie a fost sărbătorită motocicleta IMS 53 la cei 65 de ani de la lansarea la Câmpulung și 50 de ani de la lansarea modelului Dacia 110, model propus în Muscel.
Iubitorii mașinilor retro s-au întâlnit în sala primăriei Câmpulung unde a avut loc o premiere a celor care au ajutat Muzeul Automobilului Românesc la Câmpulung.
Prima tentativă de a realiza o motocicletă în România se pare că a avut loc imediat după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Inginerii de la Întreprinderea Aeronautică Romana, cunoscută sub numele de IAR, au fost cei care au dat startul producției de motociclete la noi în țară. Din păcate, nu se cunosc multe detalii despre aceste motociclete, doar că au fost fabricate foarte puține, în jur de 20 de unități, majoritatea fiind trimise la export, în Rusia. Unele surse menționează numele de „Rândunica”, drept nume comercial, așa cum au avut după anii ’70 toate celelalte produse românești.
Următorii care au produs o motocicletă 100% românească au fost inginerii de la Uzina ARO Câmpulung, numită Intreprinderea Metalurgică de Stat. Nu degeaba acestei motorete i se mai spune și „Motocicleta ARO”. În total au fost produse doar 12 unități care erau de fapt o copie după niște motociclete britanice Norton model 7. Motorul care echipa aceste motociclete era de 350 cmc și 17 cp, fiind în 4 timpi. Din păcate, în România se pare că ar mai exista un singur exemplar de motocicletă IMS 53, doar pentru expoziție la Muzeul Automobilului Românesc la Câmpulung.