Pe autostrada dintre Gilău și Turda, un șofer a fost surprins în timp ce mergea pe contrasens, cu viteză, pe o ceață densă.
În imagini se vede cum autoturismul rulează pe a doua bandă, dar din sensul greșit. Pe aceeași bandă apare însă o mașină care circulă legal. Șoferul acesteia a reușit să reacționeze la timp și a tras puternic de volan, evitând astfel o tragedie.
Imaginile au ajuns la Poliție, iar conducătorul auto care mergea pe contrasens a fost găsit pe aceeași autostradă. Bărbatul ar fi spus că a greșit intrarea pe șoseaua de viteză.
Agenții i-au suspendat permisul de conducere, iar amenda într-un asemenea caz este între 6 și 800 de lei.