Un şofer din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi riscă sancțiuni dure, după ce a pus, în parbrizul autobuzului pe care îl conducea, mai multe afişe cu mesaje împotriva vaccinării.
„Şoferul a fost oprit ieri (miercuri -n.r) de angajaţii de la serviciul Siguranţa Circulaţiei, a fost pus să dea jos afişele. A fost o iniţiativă proprie. Astăzi a încercat din nou să pună afişele şi să iasă la stradă. A fost oprit.”, a declarat, Cristian Stoica, directorul CTP Iaşi, potrivit Agerpres.ro.
„Nu i s-a mai permis să iasă pentru că nu a respectat regulamentul de ordine interioară. Temporar lucrează ca şofer de parc. Urmează să fie cercetat disciplinar întrucât nu are voie să afişeze în mijloacele de transport un afiş neautorizat”, a mai precizat acesta.
Potrivit acestuia, şoferul riscă să fie sancţionat începând de la avertisment până la desfacerea contractului de muncă.
„Funcţie de gravitatea faptei riscă şi o sancţiune de maxim 10% pe o perioadă de trei luni. În cazul în care repetă, poate fi şi concediat, dar nu pentru că a postat mesajul, ci pentru că nu era autorizat să pună orice mesaj în autobuz, fără aprobarea conducerii instituţiei sau a altor factori de decizie.”, a explicat Cristian Stoica.