Un șofer de naționalitate română, în vârstă de 54 de ani, a decedat miercuri, 23 martie, la volanul camionului său, în timp ce se deplasa pe autostrada A7, în orașul (Linz) Austria Superioară. O tânără curajoasă, în vârstă de 36 de ani, a sărit în vehiculul aflat în mers și a reușit să-l oprească, înainte de a provoca un accident grav, informează Kronen Zeitung.
Moartea subită a românului care conducea un camion articulat a provocat scene dramatice în zona intersecției dintre autostrada A7 ( denumită și Mühlkreisautobahn) cu șoseaua Salzburger Straße ce străbate orașul austriac Linz din sud-vest până în centru. Situația ar fi fost groaznică fără intervenția rapidă a unui martor al accidentului, pe cât de neobișnuit, pe atât de curajos.
Dar ce s-a întâmplat?
Rezident în orașul Braunau am Inn, românul murise la volan probabil în urma unui infarct. Prin urmare, vehiculul circula fără controlul șoferului și, la un moment dat, a atins balustradele de protecție și chiar s-a oprit pentru puțin timp.
Când camionul a început să se deplaseze din nou, un martor la accident a dat dovadă de un curaj ieșit din comun. O tânără „cascadoare” din Linz a sărit cu îndrăzneală, din locul pasagerului mașinii în care se afla, în cabina șoferului camionului și a reușit să oprească uriașul vehicul într-o scenă demnă de orice film de acțiune.
„Se vedea că este o doamnă sportivă și curajoasă. Dar a dat dovadă și de un mare spirit civic, așa cum ne-am dori să vedem mai des. Jos pălăria! Cred că mai puțin de 1% dintre austrieci s-ar fi comportat în acest fel”, a declarat experimentatul manager de operațiuni Roland Hieslmayr de la pompierii din Linz, arătându-și respectul față de acțiunea salvatoarei.
„Cu intervenția sa, cu siguranță a prevenit ce era mai rău”, a adăugat șeful pompierilor. Când aceștia au ajuns la locul accidentului cu șase autospeciale și 20 de oameni, femeia oprise deja vehiculul. Serviciile de urgență au intervenit apoi pentru a asigura camionul.
Din păcate, pentru șoferul român de la volan orice ajutor a fost tardiv. El era deja mort în cabina camionului, atunci când salvatorii au încercat să-l resusciteze.
Accidentul a avut loc într-o zonă cu trafic intens din Linz. Roland Hieslmayr a conchis plin de recunoștință: „Ce s-ar fi putut întâmpla. Camionul fără șofer ar fi putut intra pe banda din sens opus a autostrăzii sau s-ar fi prăbușit de pe podul din apropiere”.