Șoferii care utilizează sisteme de avertizare a radarelor sunt mai predispuși să primească amenzi pentru depășirea vitezei legale.
Șoferii caere folosesc aplicații de navigație sau sisteme de avertizare a radarelor sunt cu circa 50% mai predispuși să primească amenzi pentru depășirea limitei de viteză, comparativ cu cei care nu folosesc astfel de dispozitive.
Potrivit unui studiu realizat de in institut belgian, specializat în siguranța rutieră, șoferii care folosesc aplicații precum Waze pentru a scăpa de radare sunt mai predispuși la amenzi.
O treime dintre conducătorii auto din Belgia folosesc aplicații ce le indică prezența radarului sau a echipajelor de poliție pe drumuri. Acestea nu numai că cresc riscul de încălcare a legii din partea conducătorilor auto, dar și distrag atenția.
Totodată, facilitarea evitării controalelor poliției, inclusic cele pentru alcoolemie, este un alt argument important împotriva unor astfel de aplciații, scrie Prima News.
Institutul din Belgia recomandă interzicerea notificărilor privind radarele de viteză din aplicații. Totodată, propune o schimbare legislativă care să interzică folosirea acestor sisteme care raportează radarele, la fel ca în Germania și Elveția.
De exemplu, în Elveția, utilizarea dispozitivului Coyote poate atrage amenzi, în timp ce aplicația Waze a fost reglementată pentru a elimina din sistem informațiile legate de camerele de viteză.