Poliţiştii din Cluj se folosesc de tehnologia de ultimă generaţie pentru a-i supraveghea pe şoferii care încalcă regulile în trafic. Zeci de amenzi au fost deja date în weekend, iar mai multe persoane au rămas fără permis.
Şoferii vitezomani, urmăriţi cu dronele de poliţişti. Se întâmplă în judeţul Cluj. Decizia a fost luată după ce în ultima perioadă numărul accidentelor rutiere a crescut.
Potrivit poliţiştilor, dronele pot fi ridicate până la o înălţime de 120 metri, suficient cât să obţină datele de identificare a maşinii care circulă neregulamentar.
„Polițiști rutieri din cadrul IPJ Cluj au acționat pe sectorul de drum DN1 E60, limită cu județul Bihor, cu scopul de a identifica acei conducători auto care nu respectă normele rutiere, în special a celor care încalcă regimul legal de viteză sau efectuează manevre de depășire neregulamentare.
Astfel că au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor de viteză și au fost reținute 9 permise de conducere pentru conducătorii auto care au efectuat manevre de depășire neregulamentare.
Drona poate fi ridicată până la o înălţime de 120 metri, suficient cât să obţină datele de identificare a maşinii care circulă neregulamentar.
În paralel, Poliția Rutieră continuă să se bazeze și pe clasicele radare. Totuşi, șoferii sunt de părere că poliția ar trebui să fie mult mai prezentă în trafic”, a transmis Iulian Timșa, purtător de cuvânt IPJ Cluj, potrivit B1.ro.
Oamenii legii le transmit şoferilor că astfel de acțiuni pot avea loc oricând și le recomandă să fie prudenți în trafic pentru a evita accidentele rutiere.