Există state europene foarte avansate în privința alinierii pieței auto la cele mai înalte standarde de combatere a poluării. Un astfel de exemplu este Austria, unde numărul mașinilor diesel înmatriculate este mai mic decât cel al mașinilor verzi.
Știm cu toții cât este de important să renunțăm la mașinile cu motoare pe benzină și motorină, în favoarea automobilelor electrice, mult mai prietenoase cu mediul. Trebuie să depunem acest efort pentru a atinge obiectivele climatice ambițioase asumate de Uniunea Europeană. Nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să scadă substanțial în următorii ani, pentru a preveni efectele schimbărilor climatice, care pot fi devastatoare pentru întreaga omenire.
Unele state fac deja eforturi serioase pentru acest lucru. În Austria, în ultima lună de vară, s-a înregistrat o performanță notabilă.
Mai multe mașini verzi decât automobile diesel
În luna august a acestui an, austriectii au înmatriculat mai multe mașini verzi decât automobile diesel.
Conform datelor publicate de directorul Oficiului de Statistică din Austria, Tobias Thomas, luna trecută, cota de piaţă a maşinilor electrice şi hibride în Austria s-a situat la 42,2%, depăşind-o pe cea a vehiculelor alimentate cu benzină (35,1%) şi motorină (22,7%).
Austriecii au înteles atât de bine necesitatea unei schimbări, încât cota de piaţă a maşinilor electrice şi hibride s-a dublat, în mai puțin de un an.
Totuși, deși performanțele Austriei sunt impresionante, încă nu le detronează pe cele ale Norvegiei, care rămâne liderul de neclintit în clasamentul statelor lumii. Aici avem cele mai multe înmatriculări de mașini electrice, transmit autoritățile locale.
Practic, 54,3% dintre maşinile noi vândute în Norvegia au fost complet electrice.
În privința preferințelor pe care le au europenii asupra modelelor electrice alese, aflăm că Tesla Model 3 deține supremația.
Raportându-ne la primele șase luni ale acestui an, Tesla Model 3 este cel mai vândut automobil electric din Europa, cu 66.734 de unități înmatriculate.
De asemenea, constructorul german Volkswagen înregistrează cea mai puternică creștere, arată o analiză profit.ro. Vorbim despre nu mai puțin de 74.075 unități înmatriculate.