Nu, nu este banc! Este patania unui barbat din Harghita, care a crezut vorbele unui samsar, pe care l-a contactat de pe un cunoscut site de vanzari auto. Pagubitul a achizitionat o masina cu 700.000 km dati inapoi, dupa ce s-a lasat pacalit de „seriozitatea” vanzatorului.
Tânărul şi-a povestit păţania pe blogul lui Ştefan Mihăilă, devenit celebru pe internet după ce a demascat zeci de samsari auto. În acest caz, cumpărătorul din Harghita s-a ales cu o pagubă de 1.500 de euro, bani pe care nu-i va mai recupera, întrucât tranzacţia a fost deja făcută, iar vânzătorul a dispărut.
„Am mers să facem actele, contractul şi tot, iar când am ajuns la maşină, începe să spună că are şi el de primit „fiscalu” şi nu mi-l poate da acum, dar îl trimite următoarea săptămână, că merge la primărie şi rezolvă. Am zis că bine, omul se vedea serios, n-am mai comentat nimic.
„Bag motorină, iau lichidul de parbriz şi un odorizant, mă sui repede în maşina, dau să pornesc, ciuciu, nimic. Am rămas uimit. Dau încă odată la automat să pornesc, iară nimic, niciun semn de viaţă.
În bord nu se aprindea nici un bec. După 350 km au început problemele. Avea cablu la frâna de mână rupt, maşina nu pornea, baiatul care era cu mine a dat geamul jos şi s-a ars macaraua sau ce minune s-a întâmplat de nu mai urca inapoi. Nu-mi venea să cred ce se întâmplă!”, spune tânărul din Harghita. În cele din urmă, acesta a pornit maşina, împingând-o. Pe drum, maşina a început să huruie şi planetara să facă zgomot” povesteste tanarul din Harghita.
După câteva zile, tânărul a verificat mai atent maşina şi a descoperit pe site-ul RAR că auto-utilitara avea, de fapt, 840.000 de kilometri reali şi cu un an în urmă, i-au fost daţi kilometri înapoi până la valoarea de 100.000.
Victima nu a depus plângere la poliţie împotriva samsarului, a preferat să repare maşina în care a mai băgat aproape 1.000 de euro, iar acum speră doar ca motorul să nu-i cedeze la următoarea cursă.