Titi Aur, expertul în conducere defensivă Titi Aur a vorbit, în cadrul unei emisiuni de televiziune despre utilitatea senzorului pentru unghiul mort, dar și despre cât de mult contează să ai oglinzile reglate corespunzător.
Specialistul a explicat și cum trebuie să reglezi oglinda și să te asiguri pentru a avea șanse cât mai mari să nu faci accident.
„Unghiul mort a fost și rămâne o problemă din toate timpurile și până în zilele noastre. De asta a și apărut acel LED la mașinile moderne, care să te avertizeze că ai o mașină pe stânga sau pe dreapta. Sistemele de securitate active sunt gândite tocmai pentru a fi avertizat.
Privitor la oglindă, aceasta trebuie reglată cât mai perpendiculară pe mașină astfel încât să ai o vizibilitate cât mai mare. Extrem de mulți șoferi sunt tentați să regleze astfel încât să vadă mult din mașină și puțin în exterior.
În al doilea rând e vorba de un gest de asigurare care se studiază în SUA la școala de șoferi. Acolo ești obligat să te uiți în oglindă, să semnalizezi, să te uiți iar în oglindă și în momentul în care tragi de volan să întorci capul și să te uiți iar în spate cu coada ochiului. Au început anumite școli de șoferi să facă și la noi asta – foarte puține – ca urmare a faptului că reprezentanții acelor școli sunt responsabili, nu pentru că e în programă chestiunea asta”, a explicat Titi Aur.
Titi Aur: ”Când ești în poziția de unghi mort, trebuie să ajungi la comunicare neconvențională”
”Când ești în poziția de unghi mort, trebuie să ajungi la comunicare neconvențională, să știi sigur că celălalt te vede. Eu, când trec pe lângă o astfel de mașină, mă asigur că el m-a văzut. Vin până în spate și mă asigur cât pot de bine că m-a văzut. Dacă ajungi să te lovești e o vină comună din punct de vedere al conducerii defensive, deși legal e vinovat cel care nu a acordat prioritate.
Sunt două comunicări – convențională (semnalizările și uitatul în oglindă) și neconvențională (uitatul meu în oglinda celuilalt și asiguratul că el nu trage chiar atunci de volan). Trebuie simțit, mai ales în traficul aglomerat“, a mai spus Titi Aur.