Titi Aur, despre cel mai mare pericol pentru şoferii la volan: „E mai rău ca alcoolul. Ar trebui interzis”

Titi Aur, pilot de raliuri şi expert în conducere defensivă, susţine că există pericole mai mari ca alcoolul sau drogurile la volan, atunci când şoferii sunt în timp condusului.

Fostul mare campion de raliuri a vorbit detaliat despre pericolele din trafic, spunând că poate ar fi util ca acest produs să fie interzis în timpul condusului.

„În ziua de astăzi, în România, în Bucureşti nu mai vorbesc, este o societate de stresaţi. Iar acest stres te face să te duci cu gândul la altceva, în altă pare. Şi când apare o situaţie-limită, este mult mai periculos ca la raliu.

Mai mult decât atât, poate să apară la alţi participanţi la trafic, trotinetişti, pietoni, biciclişti, motociclişti, conducători auto.

Trotineta şi telefonul mobil sunt două lucruri spectaculoase. Din păcate, se circulă rău cu trotineta, dar nu putem nega că este utilă, ecologică, la fel ca telefonul mobil.

Dar, o dată dus în trafic, telefonul mobil este mai rău ca alcoolul şi drogul în trafic, potrivit unui studiu neoficial.

Eu susţin să se facă percheziţie informatică la telefon în caz de accident, aşa cum există teste pentru alcool şi droguri”, a declarat Titi Aur.

„Telefonul ne afectează, pentru că timpul de reacție al unui om normal e de aproximativ 1,5 secunde.

Timpul e împărțit în două. Cam 0,75 secunde până când creierul percepe ce s-a întâmplat, că a sărit un copil în fața mașinii, că nu ți s-a acordat prioritate sau a frânat brusc cel din față, și cam încă 0,75 secunde până la o reacție. Adică frânare, tras de volan ori ambele”, a explicat Titi Aur.

„Pericolul e foarte, foarte mare. Telefonul ar trebui oprit pur și simplu, ar trebui interzis în mașină.

Știu că mulți vor spune acum multe lucruri „frumoase” despre mine. Și eu sunt unul din cei care au în mașină telefonul. Încerc pe cât posibil să nu mă las atras.

Dar trebuie să recunoaștem că atunci când sună telefonul, când primești o notificare, un mesaj, suntem tentați să ne uităm”, completează fostul mare campion de raliuri, potrivit romaniatv.net.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *