La data de 21 martie 2022, la ora 14.45, polițiștii au fost anunțaţi prin 112 de către Costică R. (21 de ani), din comuna Șcheia, despre faptul că în zona ACET Suceava a avut loc o tamponare între o mașină și o căruță.
Din verificările făcute de oamenii legii a reieșit că, la data de 21 martie a.c., în jurul orei 14.00, Costică R., Andrei P. (30 de ani) și Cosmin L. (10 ani), toți din comuna Șcheia, s-au deplasat cu o căruță pe raza satului Lisaura, comuna Ipotești, în zona denumită popular Lunca Sucevei, pentru a căuta de fier vechi.
În timp ce aceștia căutau fier vechi, au fost surprinși de către proprietarul terenului, Marius H. (41 de ani), care conducea un autoturism Land Rover.
În acel moment cei trei hoți s-au urcat în faeton și au încercat să fugă. Marius H. a încercat să-i împiedice, acroșând mașina cu faetonul.
Cum cei trei nu s-au oprit și au continuat deplasarea, s-au răsturnat cu căruța fără a suferi leziuni.
În coșul faetonului au fost găsite mai multe deșeuri din fier, respectiv mai multe bucăți de plasă uzată metalică, despre care Marius H. a declarat că au fost luate din deșeurile depozitate pe terenul său.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt”.