TV-ul, prima dubă autohtonă. Încă o marcă românească de care s-a ales praful.

TV-ul (de la Tudor Vladimirescu, numele vechi al fabricii) a fost prima dubă românească produsă de uzina Rocar. Rocar Bucureşti, denumire adoptată din 1993, ca succesoare a întreprinderii Uzina Autobuzul Bucureşti (UAB), a fost o companie deţinută de Statul Român. Între anii 50 şi 1990, ROCAR (pe atunci Uzinele Tudor Vladimirescu, apoi AUTOBUZUL) a fost singurul furnizor din România de vehicule pentru transport persoane şi vehicule uşoare de marfă.

Majoritatea dubelor TV erau construite pe o platformă modificată de IMS şi ulterior pe platforma celebrului Aro 24. De-a lungul celor aproximativ 30 de ani de producţie Rocar a produs mai multe modele de TV-uri: TV4 – TV5, TV41 – TV51, TV12 – TV14, TV15, TV35.

TV4 şi TV5

TV4 şi TV5
TV4 şi TV5

TV4 şi TV5 sunt autovehicule destinate transportului de pasageri şi mărfuri de mic tonaj. Acestea au început să fie fabricate începând cu anul 1958, cele două modele având la bază structura IMS-ului M-461. Din TV-4 şi TV-5 au fost realizate mai multe derivate : microbuze, camionete, furgonete, autosanitare, etc. Erau echipate cu motor IMS de 50 CP şi viteză maximă de 80 de kilometri pe oră. Diferenţa între cele doua modele era reprezentată de tracţiune, care la variantele TV-5 era 4X4.

TV41 şi TV51

TV41 şi TV51

TV41 şi TV51

TV41 şi TV51 s-au fabricat din anul 1964 şi au fost echipate cu motor M-207 B de 70 CP care dezvoltau o viteză maximă de 100 kilometri pe oră. Modelul TV-51 era dotat cu un sistem de tracţiune integrala.

TV12 şi TV14

TV12 şi TV14

TV12 şi TV14

TV12 au fost fabricate din anul 1973 fiind echipate cu un motor pe benzina ARO L 125 de 80 CP. TV-14 a fost urmaşul lui TV-12 fiind echipat cu motoar Diesel D 127 şi ARO L 27 ambele de 68 CP.

TV15

TV15

TV15

TV15 a intrat în producţie în anul 1983 şi erau derivatele modelelor TV12 si TV14 prin mărirea sarcinei utile la 1500 de kilograme şi alte îmbunătăţiri, ca anvelope cu balonaj mărit şi un plus de confort. 

TV35 

TV35

TV35 

Moldelu TV35 a intrat în producţie în anul 1983, ca derivate ale modelelor TV12 şi TV14, acestea fiind dotate cu roţi jumelate la axa spate, mărind sarcina utilă la 1900 de kilograme. Erau echipate cu motorul D 127 de 68 CP sau cu varianta acestuia, cu cursa pistonului mărită, ce dezvolta o putere de 85 CP.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *