Ultimele imagini cu fetițele din București, înainte de accident. S-au asigurat la trecerea de pietoni și au grăbit pasul

Ies la iveală noi detalii legate de felul în care a avut loc accidentul teribil din București, acolo unde două fetițe au fost lovite de mașina condusă de un polițist. Din păcate, una dintre ele a pierdut lupta cu viața în impact.

Fetele s-au asigurat înainte de impact. Ultimele imagini cu minorele la trecerea de pietoni

Camerele de supraveghere amplasate în imediata apropiere a locului accidentului au surprins întreg momentul accidentului, dar și ce s-a întâmplat înaintre de tragedie. Se poate observa cum cele două fetițe au venit împreună ținându-se una de cealaltă lângă trecere, după care s-au asigurat.

S-au uitat de mai multe ori în stânga și-n dreapta, după care au dat să pășească pe trecerea de pietoni grăbind pasul în momentul în care au văzut mașina de poliție.

Șoferul aflat la volan nu a frântat, ci a accelerat și mai tare, după cum precizează mama fetei supraviețuitoare, astfel că cele două minore au fost lovite din plin.

VIDEO AICI

Raisa a fost declarată decedată după tragedie

Medicii ajunși la fața locului au încercat să le ofere primul ajutor celor două minore. Una dintre ele era stabilă, însă cealaltă era incoștientă într-o baltă de sânge. Raisa a fost imediat preluată și transportată către ambulanță, acolo unde au început manevrele de resuscitare.

După zeci de minute în care s-au luptat să o salveze, cadrele medicii au ieșit și au dat vestea grea familiei, aceea că Raisa a murit. Totul a picat ca un trăsnet, iar oamenii au început o revoltă la fața locului încarcată de multă durere și suferință în urma tragediei.

Părinții fetei sunt în stare de șoc, iar acum se pregătesc de înmormântare. Raisa mai avea un frățior de trei ani pe care îl iubea foarte mult și care va rămâne fără sora lui, în urma impactului extrem de violent din Sectorul 1 al Capitalei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.