Un bărbat a condus 160 de kilometri, după ce și-a uitat soția în mijlocul pustietății. Aceasta a mers singură 20 de kilometri pe jos

Un bărbat s-a urcat în mașină, a plecat, dar a uitat că și soția lui mai era cu el. Aceasta a fost nevoită că ceară ajutorul autorităților și, până să ajungă la ele, a trebuit să meargă pe jos 20 de kilometri.

După ce a fost uitată de soț, femeia thailandeză a fost nevoită să parcurgă mai mulți kilometri singură, deoarece nu avea nici bani la ea și nici telefonul mobil.

Cei doi soți au luat decizia de a petrece Revelionul împreună cu familia ei și au plecat la drum încă de dimineață.

După mai mulți kilometri, aceștia au decis să facă o oprire scurtă, un popas. Femeia a spus, ulterior, că merge la toaletă, iar bărbatul, când a plecat, nu și-a dat seama că soția lui nu mai este cu el.

Bărbatul a condus liniștit, deoarece avea impresia că aceasta doarme pe bancheta din spate. În tot acest timp, femeia a mers singură, pe jos, 20 de kilometri, până a ajuns în cea mai apropiată provincie.

Nimeni nu știa numărul de telefon al soțului, așa că situația s-a complicat și mai mult. După câteva ore bune, autoritățile au reușit să ia legătura cu soțul femeii, iar acesta s-a întors imediat după ea.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *