Un camion a fost dat dispărut de 7 zile în Spania. Se crede că e, deja, la dezmembrări

Anunțul distrubuit pe rețelele de socializare de proprietarul unui camion românesc a devenit viral și a stârnit sute de comentarii. Vehiculul e de negăsit de opt zile și mulți șoferi de TIR cred că e deja dezmembrat.

Pe mai multe grupuri de pe Facebook ale șoferilor români de TIR, dar și ale românilor care trăiesc în Spania, proprietarul unui camion Scania înmatriculat în Cluj a cerut ajutorul pentru a găsi mașina, despre care spune că e dispărută de mai bine d eo săptămână. „Va rugăm din suflet dacă vedeți pe undeva și ne puteți ajuta sunați la poliție sau luați legătura cu mine. Suntem disperați, a dispărut din Alcala acum o săptămână. Mulțumim.”, e textul anunțului care a strâns în total pe grupurile postate peste o mie de distribuiri.

De asemenea, sunt sute de comentarii, unele serioase, altele amuzante, dar și unele răutăcioase: „de camion pe noi șoferii nu ne interesează cum nici pe voi nu va doare capul sa dați un salar decent”, a scris un camionagiu.

Un cunoscut al proprietarului a explicat ce s-a întâmplat, de fapt: „Hai sa va mai zic ceva șoferul este și patronul. A lăsat camionul 2 ore parcat pentru ca trebuia sa meargă după copil la creșă și când sa întors camionul ia-l de unde nu-i!” Majoritatea comentariilor spun că cel mai probabil camionul e deja dezmembrat și piesele vândute una câte una, o practică des întâlnită când vine vorba despre furturile de TIR-uri: „E deja donator de organe!” Unii spun, de asemenea, că e posibil să fi ajuns deja, încărcat într-un container, în Egipt sau Maroc, unde i se va pierde urma. (libertatea.ro)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *