Un constructor german a asfaltat direct peste un pat de noroi. În ce localitate din România a fost posibil un asemenea lucru

Scene incredibile în Suceava, acolo unde drumarii turnau asfalt peste un strat gros de noroi, temperaturile fiind la limita înghețului. Lucrarea a fost făcută pe drumul național 17, în zona Ilișești.

Asfalt turnat peste noroi

În acea zonă, oamenii execută lucrări de consolidare de mai multe zile, iar traficul s-a desfășurat cu greutate pe un singur sens, cu ajutorul semafoarelor. O firmă germană a venit să asfalteze în zonă, însă a turnat asfaltul peste un strat gros de noroi, atât de gros încât camioanele care au adus materialul se chinuiau să iasă din el. Procedura de asfaltare a fost demarată de muncitorii firmei Geiger, pe sensul de mers spre municipiul Suceava, scrie Monitorul de Suceava.

Cei care coordonau lucrarea au spus că este ceva provizoriu și că se vor mai efectua lucrări în zonă dacă este nevoie. Noroiul era atât de mare încât camioanele patinau și abia reușeau să iasă din nămol. Pentru acest lucru trebuiau să treacă peste asfaltul proaspăt turnat, lăsând în urmă adevărate „brazde”. Șoferii care treceau prin zonă erau uimiți de lucrare, la fel ca și muncitorii, de altfel. Aceștia erau conștienți că asfaltul nu va ține.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.