Povestea vieții lui Dani Scapău este tristă, în cea mai mare parte, dar are și momente luminoase.
Bărbatul de 33 ani și-a pierdut brațele pe când avea 11 ani. El s-a electrocutat în timp ce muncea pentru un localnic din satul său.
Acesta, în loc să-l ducă la spital, l-a abandonat într-un șanț.
Când Dani a fost găsit, cangrena îi mâncase brațele iar medicii au fost nevoiți să i le amputeze. La 18 ani, tânărul infirm a plecat la Madrid cu un prieten.
Aici, l-a cunoscut pe Jose Mari Andres, directorul Școlii de șoferi Irrintzi, care l-a sprijinit în împlinirea visului său, de a-și învinge handicapul pe căi legale și materiale și a ajunge să conducă o mașină.
Românul infirm a cerșit pentru a strânge banii cu care și-a împlinit visul
Au fost zece ani grei: pentru a strânge banii necesari, Dani a cerșit pe străzile din Malaga și la metroul din Madrid.
A reușit să adune șapte mii de euro.
La rândul său, Jose Mari Andres a făcut demersuri la Direcția Rutieră pentru modificarea regulamentului, astfel încât cei cu handicap fizic sever să poată învăța să conducă mașini.
Irrintzi, școala de șoferi a lui Andres este autorizată să ofere acest tip particular de pregătire.
Dani a fost al cincilea absolvent, după cum consemnează presa din Spania.
Un joy-stick controlat cu picioarele îl ajute pe Dani să controleze volanul
A dat examenul într-un vehicul complet adaptat în acest scop.
A plecat din Bilbao prin Enekuri spre Rontegi pentru a termina în Barakaldo, pe un traseu a cărui parcurgere a durat puțin peste o jumătate de oră.
Cum este posibil ca o persoană fără brațe să se urce pe scaunul șoferului și să conducă?
Cu piciorul drept, Dani controlează accelerația și frâna.
Cu degetele celuilalt picior, el comandă volanul cu ajutorul unui joy-stick. Dani conduce desculț și fără șosete. Cu vocea, transmite acțiunile computerului de bord, pentru a activa indicatoarele luminoase sau claxonul. În prezent, Dani are un alt obiectiv: să economisească 20.000 de euro, necesari pentru a adaptat o mașină automată stilului său de condus.