Un bărbat din Iași a fost condamnat după ce a fost prins de patru ori circulând cu permis auto falsificat.
Ieșeanul din Valea Lupului a fost condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare după ce a fost prins de patru ori circulând cu acte neconforme. Într-unul din cazuri el a prezentat un permis auto luat de pe internet și tras la imprimantă. Falsul era atât de evident încât nu menționa din măcar țara unde permisul auto era emis.
Prima dată a fost oprit în trafic în 2018, pentru că mașina sa prezenta defecţiuni la faruri. La solicitarea poliţiştilor, a prezentat un „permis de conducere” emis de International Drivers Group Inc.
„Actul” nu conținea elementele de siguranță specifice și nici mențiuni cu privire la țara emitentă, fiind alcătuit doar din două suporturi de material plastic tipărite cu ajutorul unor imprimante cu jet de cerneală peste care erau aplicate folii de plastic cu elemente variabile în lumină.
Un astfel de „permis” poate fi cumpărat online cu echivalentul a 25-50 dolari din spaţiul ex-sovietic, mai cu seamă din Ucraina. Ulterior, bărbatul avea să fie depistat de încă trei ori în trafic fără permis.
În faţa instanţei, ieșeanul a prezentat ca dovezi ale dreptului său de a conduce o fişă de şcolarizare pentru conducerea autovehiculelor şi o cerere privind prezentarea la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, ambele din 2013.
Inculpatul nu avea permis valabil emis de autorităţile române
Verificările efectuate au arătat că el nu avea permis valabil emis de autorităţile române, moldoveneşti sau ucrainene. De asemenea, instanţa a considerat că inculpatul era conştient de faptul că reprezintă un pericol în trafic, regretele exprimate fiind pur formale.
Judecătorii au luat în calcul şi antecedentele sale penale, respectiv faptul că fusese eliberat condiţionat după o condamnare de 7 ani şi 4 luni de închisoare pentru înşelăciune, uz de fals, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, aflându-se totodată sub urmărire penală pentru trafic de migranţi.
Pedeapsa finală stabilită de magistraţii Judecătoriei a fost de patru ani de închisoare. Curtea de Apel urmează să preia dosarul în martie.