Giovanni Gaito, în vârstă de 40 de ani, din Napoli, și-a pierdut viața la volanul TIR-ului pe care-l conducea pe o autostradă din Italia. Bărbatul a suferit un infarct, însă cu ultimele puteri a reușit să tragă pe dreapta și să nu provoace un accident grav, care ar fi putut să ia viața altor participanți la trafic.
A fost răpus de un infarct în timp ce conducea, dar a avut luciditatea și vigilența necesară pentru a evita un accident catastrofal pe Autostrada del Sole, din Italia. Camionul său transporta lichid inflamabil, dar, din fericire, șoferul a reușit să aducă vehiculul pe marginea carosabilului înainte de a-și pierde cunoștința. S-a întâmplat în seara zilei de joi, 23 februarie, pe tronsonul de pe A1 dintre Frosinone și Ceprano, în Italia. Pentru el, din păcate, nu a mai fost nimic de făcut: Giovanni Gaito, din Saviano (Napoli), în vârstă de 40 de ani, și-a pierdut viața, relatează Corriere.
Poliția rutieră a început să primească numeroase apeluri în jurul orei 19.30. Alți participanți la trafic au semnalat un vehicul greu de marfă care circula în zig-zag în direcția Napoli. Manevrele nesigure au atras atenția și altor șoferi de camioane care, potrivit reconstituirii furnizate ulterior de poliția rutieră, au format un fel de „barieră” mobilă între camionul-cisternă, care transporta lichid inflamabil, și mașinile care veneau din sens opus. Astfel, șoferul autovehiculului de mare tonaj a reușit să tragă pe dreapta înainte de a muri.