Un şofer de TIR le-a dat o adevărată lecţie celor care foloseau banda de urgenţă pe autostradă pentru a scăpa de coloana de maşini

Suparat că unii şoferi folosesc banda de urgenţă drept cale de a scăpa de aglomerația din trafic, unui bărbat, şofer de TIR, i-a venit o idee inedită, aplaudată de restul participanților la trafic.

Pentru a bloca persoanele care foloseau banda de urgență pentru a depăși coloana, un șofer de TIR s-a poziționat strategic astfel încât să îi oprească pe acești viteji.

„3 ore a durat să cobor la Margina de pe autostradă. 3 ore – 3 kilometri. Un tirist a decis să oprească șmecherii care mergeau pe banda de urgență. L-am felicitat cu urale și claxoane”, a relatat un martor pe Twitter, citat de ziare.com. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane a informat luni dimineața că, din cauza lucrărilor de frezare și asfaltare efectuate pe DN 68A, între localitățile Margina și Cosava, județul Timiș, se circulă în condiții de aglomerație, în coloană, la ieșirea de pe Autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, în zona nodului rutier de la Margina.

Se recomandă conducătorii auto să ruleze cu prudență sporită, să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulație, semnalizând această intenție, să nu se angajeze în depășirea coloanei de autovehicule și să nu oprească sau să circule pe banda de urgență.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *