Un şofer român a făcut prăpăd pe o autostradă din Austria. A turnat beton pe 25 de maşini

Cel puțin 25 de mașini avariate, șase kilometri de autostradă contaminată şi un serviciu de pompieri în alertă maximă. Acesta este rezultatul unui incident care a ocupat serviciile de urgență din Austria, ca urmare a unui incident în care a fost implicat un şofer de origine română.

Un şofer român de 35 de ani își conducea betoniera pe B137 de la Andorf spre Schärding, când aceasta a început să se descarce în apropierea satului Laufenbach, din municipiul Taufkirchen an der Pram. Motivul accidentului ar fi fost probabil o defecțiune tehnică la controlul joystick-ului, potrivit poliției.

Românul este rezident austriac, domiciliat în localitatea Grieskirchen. El a observat târziu că pierde din încărcătura pe care o avea în betonieră. Cimentul s-a vărsat pe 25 de maşini parcate pe marginea drumului, pe o distanţă de 6 kilometri, după cum scrie nachrichten.at.

Cinci patrule de poliție și pompierii voluntari din Sf. Florian am Inn au lucrat mai bine de două ore pentru a devia traficul, a securiza tronsoanele de drum în cauză și a evacua vehiculele avariate. Drumul poluat a fost curățat cu o mașină de măturat străzile și apoi a fost deschis din nou pentru circulație.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *