Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Vaslui a fost amendat, marţi, de poliţişti după ce a încălcat măsura carantinei şi a provocat scandal într-un local din municipiul reşedinţă şi în afara acestuia, blocând ulterior traficul într-o zonă intens circulată.
Bărbatul ar fi pierdut o sumă de bani la jocuri de noroc şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a părăsit localul şi s-a aşezat pe o trecere de pietoni, astfel că autovehiculele care tranzitau zona nu au mai putut circula, scrie Agerpres.
Potrivit publicației Vremea Nouă, scandalagiul s-a așezat pe o trecere de pietoni dintr-o zonă intens circulată, blocând circulația rutieră. Un instructor auto a coborât dintr-un autobuz aflat în fața trecerii pentru a încerca să-l ia din stradă și să îl mute pe trotuar, însă bărbatul a sărit la bătaie, lovindu-l pe instructor cu piciorul în stomac. Ulterior, la fața locului și-a făcut apariția poliția.
„Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către gestionarul unui spaţiu comercial cu privire la faptul că un bărbat face scandal în interiorul localului. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de ordine publică format din poliţist şi jandarm care a depistat şi identificat prezumtivul făptuitor şi a restabilit ordinea şi liniştea publică. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani, domiciliat în Vaslui, se afla sub măsura carantinei la domiciliu. Întrucât bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru evaluare şi dispunerea măsurilor legale”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Bărbatul a fost amendat cu 1.500 lei pentru trei abateri prevăzute de Legea 61/1991 republicată şi a primit o sancţiune de 2.000 lei pentru o abatere prevăzută de Legea 55/2020.