Din păcate, peste tot mai există şoferi în trafic, care o fac pe profesorii, vrând să le dea lecţii altora, de obicei frânând brusc în faţa unui vehicul, pentru a-l pune în pericol şi a-l intimida. Să faci asemenea manevre în faţa unui camion e o idee şi mai neinspirată, or, pe de o parte camionul e mult mai greu de oprit, iar pe de altă parte într-un eventual impact tot maşina va avea mai mult de suferit. Ei bine, un caz produs acum câteva zile în România s-a întors exact împotriva celui care voia să dea lecţii în trafic, datorită unei camere de bord şi a felului în care a acţionat şoferul de camion, care nu s-a lăsat intimidat.
Şoferul de camion circula pe un traseu naţional, în perimetrul unei localităţi, când, înainte de o trecere de pietoni, pe linia continuă, o Mazda l-a depăşit neregulamentar, după care a frânat brusc în faţa sa. Şoferul de camion a frânat, însă a făcut-o oarecum moderat — cu siguranţă mai puţin brusc decât ar fi aşteptat şoferul din faţa sa — aşa că a lovit uşor Mazda din spate. Toţi cei de la bordul Mazda au ieşit, acuzându-l iniţial pe şoferul de camion, care le-a indicat asupra faptului că are o cameră de bord, care a filmat întregul moment. Şoferul cu Mazda s-a mai răzvrătit un pic, după care situaţia nu mai era la fel de avantajoasă pentru el. Au convenit să cheme poliţia, trăgând şi maşinile la o parte de pe asfalt.
După cum relatează şoferul de camion, pe nume Ionuţ, poliţia a fost într-adevăr chemată la locul accidentului şi imaginile de pe camera de bord au fost predate poliţiştilor chiar la faţa locului. Aceştia le-au vizualizat, după care au decis să-l pună pe şoferul de Mazda sub acuzare de condus agresiv şi periclitare a siguranţei traficului prin provocarea intenţionată a unui accident, fapt care s-a lăsat cu dosar penal şi permisul de conducere suspendat. Aşa că acum şoferul din Mazda a rămas fără permis, va avea şi o amendă uriaşă de achitat, iar pe lângă toate are de înfruntat şi consecinţele unei anchete penale.