VIDEO | Șofer scos aproape mort de la volan, în Prahova, la câteva secunde după ce fusese filmat depășind cu viteză nebună

Imagini teribile au fost surprinse cu o cameră de luat vederi montată pe bordul unui autoturism, la Vălenii de Munte, în Prahova. Un șofer care circula cu viteză nebună a fost scos aproape mort de la volan, după un accident, scrie portalul prahovean de știri Republika News.

Accidentul a avut loc în localitatea Vălenii de Munte, marți, în jurul orei 21.00, în apropierea magazinului La doi paşi, scrie sursa citată.

În imaginile filmate se vede cum o mașină depășește autoturismul din care se filmează, având o viteză extrem de mare, câteva zeci de secunde mai târziu, după o curbă largă la stânga, mașina care depășise se izbește violent de un parapete de pe partea dreaptă a șoselei.

Șoferul care filma oprește la câțiva metri de autovehiculul avariat, coboară de la volan și încearcă se deschidă portiera din dreptul șoferului a mașinii lovite. Deși trage cu forță, portiera e blocată, în vreme ce în interior șoferul e inconștient, încarcerat.

Șoferul vinovat de accident are 27 de ani, era singur în autovehicul și a fost scos de la volan de salvatorii chemați în ajutor, care au intervenit cu promptitudine.

Cel mai probabil, şoferul care aseară era să moară a pierdut controlul volanului şi circula şi cu viteză.

Sursa:www.libertatea.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.